M-am întors din oraș curățat de invidii
împăcat cu mine însumi și relaxat,
băusem tot ce se spune-n șoaptă
despre femeile dezbrăcate de conținut
și îmbrăcate în poleială de vedete.

În casa mea de la țară unde apun insinuările
a venit, ea orășanca fără nume
cu păreri atât de tranșante încât mă loveam de perseverența
ce-mi intra-n obișnuință și-mi impunea încredere
iar în capul meu se forma un fel de conștiință
deschisă să-și autoregleze viteza de reflectare
după realitatea schimbătoare.

Am tot încercat
să mă rup de nimicul care mă urmărește,
de fumul care se împrăștie
după ce am ars toți tăciunii rămași din trecut
și s-a aprins înlăuntru focul luminii albastre,
s-a născut forma al cărui fond prinde contur tot mai previzibil
încât voi trăi într-o altă lume
care sosește prea târziu pentru porțile mele
pe care mereu le uită deschise
nepoții.