SISIF


Inima mea, ca un biet Sisif,
îmi tot împinge sângele, pedeapsă,
contra cronometru pornit și oprit,
cum dictează legile și canoanele,
în baletul cu diverse piruete,
pe scena disputelor nesfârșite
dintre confort, iubire și mâncare.
Regia și scenografia își caută autori
pentru semnături pe pielea și visele mele.
Deja am o colecție singulară.
Orchestra vegetației umane
citește și interpretează partitura
cu multe acorduri false
pentru aceeași temă cu variațiuni,
chiar dacă bagheta este, aparent, la mine.
Ipocrizia îmi crează contururi variate
cu aplauze și fluierături
care nu mai contează, dacă oglinda
are și câteva pete adevărate.
Cândva, undeva, inima-Sisif era smulsă
și lecuită de zeiasca pedeapsă
în uralele de maximă bucurie
ale picăturilor anonime de viață.
Mai am timp să dispun.