de la gleznele astea amărâte ce-s încă os și carne
de la tâmpla cu ruginitul acela de cui înăuntru
de la gleznele acestea ce mă dor mai tare pentru că nu
am stat o viață amărâtă pe genunchi, cu frică înaltă
ca să mi se ierte/să mi se înțeleagă păcatul
apoi cuiul ce astăzi
răul mi l-a înfipt în cap ca să mă omoare
de la toate acestea
de la pulpa ce-i cremene
deja sub pământ
de la genunchii coborâți până sub pământ
de frică
cerșind iertarea păcatului
de la genunchii ăștia rozalii transpirând lacrimi umede pentru iertare
de la toate acestea de la carnea mea ce transpiră cu lacrimi
de la corpul meu afundat sub pământ de frica Celui ce Judecă
de aici
din iadul de pe pământ în care m-a așezat frica de moarte
de păcatul de moarte pe care ochii mei muribunzi
îl privesc drept în față
vă strig
nu faceți ca mine!
atingeți-vă de mantalele preoților, ascultați cum tresare busuiocul
din altar/ cum curăță/ cum spală/cum alină
când te pui în genunchi pe podeaua curată
nu faceți ca mine!
alergați degrabă spre o biserică mică/de lemn/care strălucește
ca ziua
în soare pe lângă arini
nu faceți ca mine!

pe mine moartea mă găsește/știu/cu ușa închisă
nu mai am picioare să intru acum, în biserică,
preoții sunt așa de departe sunt toți într-o altă țară/una unde
măslinul este încă verde/uleios/ unde miroase a curățenie și a tămâie

nu faceți ca mine!
căutați omul lui Dumnezeu în sutana cea neagră și mărturisiți-vă

și mie mi-e frică că moartea o să mă ia, odată, pe nepregătite
fără să mă mărturisesc și să mă curăț prin lumina Crinului
fără să trec, liniștită, dincolo