Nimeni nu mă privește cu luare aminte,
fiecare om e preocupat de singurătatea sa,
câte o femeie mai aruncă coada ochiului așa din întâmplare
în fața mea ca o provocare.

Bănuiesc că suferă de o lipsă de loialitate ori comunicare
până când se ivește posibilitatea aceea neașteptată
pe care n-o cauți
dar găsești starea de fapt care te face cunoscut
și te împinge în preocupările ei
neliniștită că nu-i fericirea cuiva.

Lungesc rar străzile fără rost,
am de cele mai multe ori ceva de împlinit,
o întâlnire unde spiritul se simte liber.
O nepoetică mișcare mă zvârcolește pe interior
și rupe din mine orice bunăvoință,
alungă golurile ca într-o moarte
și mă scoate înafară un altul
în care nu mă recunosc
și mă sperie.