agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 717 .



acolo este țara mea
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [gin ]

2015-11-27  |     | 



din când în când
cu ochiul minții incolor
spălat pe față
de fiecare dimineață
mai sparg câteva șoapte
de pe altarul unui vis pierdut
apoi plec
nălucă-n noapte
pe Drumul Robilor
să mă hrănesc
cu fulgii stelelor sihastre
pierdute
pe-o Cale presărată
doar cu Lapte

acolo
undeva departe
este țara mea
născută din Big Bangul primordial
pe-o margine de lume
fără margini
unde ne mângâie
deseori
câte-un val
ce poartă-n el un cântec
cu gust de chihlimbar

acolo
drumurile sunt pietruite
cu zâmbetul aștrilor
luceferii petrec
în nopțile cu lună plină
și stau la infinit
pe răscruce de drumuri
să nu se rănească vreun școlar navetist
în miezul zilelor astrale
bătrânul soare e dădacă
aleargă prin toate punctele cardinale
conducând câte-o fată selenară
care și-a uitat poarta descuiată

acolo
este țara mea
un tărâm coafat doar cu lumină
până nu demult
când Marele Nor al lui Magellan
i-a pictat cu fond de ten
o paloare gălbuie pe față

pe Calea Laptelui
eu dețin o stea
am moștenit-o de la mama mea
ea tot așa
și-n fiecare an
petrec zilele divinității
înconjurat de aștrii bătrâni
de cei mai tineri
ori de câte-o stea pitică

de la o vreme
n-am mai fost la bunici
cei care orânduiesc mersul aștrilor în zonă
sub semnul Andromedei
care i-a sedus
au declarat criză stelară
și ne îndeamnă să migrăm
spre alte galaxii
să le lăsăm doar lor
Calea spumoasă a Laptelui

câteodată
stau și-mi imaginez că au dreptate
Drumul Robilor e tot mai greu
nu mai e pietruit cu lumina aștrilor
ca altă dată
nici luceferii nu mai pierd timpul
la răscruce de drumuri
să protejeze copiii neastâmpărați
iar bătrânului soare
nu-i mai arde de nicio fată
chiar dacă și ele uită
în ultima vreme
tot mai des
poarta descuiată

e mult mai greu
iar steaua mea tot mai bătrână
și parcă nici nu-mi pasă
că acolo
undeva departe
e țara mea
ce-a fost cândva
în galaxie
cea mai frumoasă

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!