din mine te vei înălța copile până la aripi
un fâlfâit scurt
apoi te voi duce în orașul unde
dacă nu ești atent
străzile mușcă rău din tine
și unde plouă continuu
iar cerul e pătat mereu
de curcubeie

știm amândoi că pofta ta nebună de lumină
e greu de potolit
mai ales că aici în lumea noastră e murdară
impuritatea ei te doare
până la osul tâmplei tale firavă
ca o efemeridă

desprinde-te
timpul tău a venit deja
e zborul tău și du-te cât poți de înalt
chiar și mai înalt
privirea mea fie ea și tristă
în nopți te va urma
e greu să înțelegi cum mai întâi
lumina este frig și întuneric
nu-ți fie frică
în tine m-am sădit adânc
și scut îți voi fi
tu doar păstrează-mi atâta surâs
cât să mă sting
senin
pe partea aceea a lumii
ce crește în noi dinspre părinți
atunci când vei fi puternic

și luna arde pe câmpul de orz
ca din ceață se desprind nălucile roz
abia de mai respir sub prunul
pitic năuc și mov
cu moartea insinuată subtil în oase pe sub unghii
și brazdă am să mă fac
și sămânță am să mă fac
și-am să răsar
la primul picurat de rouă