Privesc în largul amăgirii
De-a fi din nou poet
Atunci când nu poți desuet
Să spui ce-i doar în calea firii.
Iubesc tot ceea ce mă înconjoară
Nu am ranchiună, nici resentimente
Lupt doar cu mine și nu e în doară
Căci îmi doresc doar alb, el albul fără pete.
Aș spune că sunt patriot convins
Iubesc ea țara mea deși cam șchioapă
Dar nu mă las deloc învins
Să cred în ziua când vom fi afară din această groapă.
Dar ce iubesc la infinit, fără rezerve
E locul unde m-am născut
Sunt lucruri prea de suflet, ce nu au pereche
Părinții mei și chiar cu mult mai mult
Iubesc la infinit ai mei copii
Flori dragi ce au petalele umbrite
De roua dimineții încă nepornite
Iubesc azi, mâine și cât voi mai fi.