Singur
călătorind pe aripă porumbelului
culegând mere în livada vieții
plângând în uterul voinței
depășind cu greu momentul lacrimogen.

Singur
copil fiind mă joc cu lama Gilette
în curtea blocului cu prieteni
decedați de multă vreme
dar nu au ce căuta în cimitirul dorinței
sunt morți în mintea mea
în memoria mea schismatică.

Singur
ating umărul gol al fetei
așezată la geamul autobuzului
nu mă vede nu mă aude
doarme dusă în noapte
călătorind neștiută spre orașul somnului veșnic
singur o ating îi sărut ușor vârful buzelor
mă simte acum dar am plecat demult de acolo.

Singur
mă cutremur la prima noapte
la primele atingeri reciproce
la primul orgasm teluric
înnebunit de plăcere înnebunit de tristețe
cu oricare din ele
cu oricine din noapte
voi simți doar confuzii.

Singur
citesc zeci de povești
privesc sute de filme
urmăresc mii de destine
mereu mă-ntorc în trecut
mereu mă hrănesc cu virtual
cu plăceri de fum și de cenușă.

Singur
revin la o vârstă ingrată
părăsit de zi părăsit de noapte
lăsat la marginea șoselei
de un camion plin cu fasole uscată
și cadavre de prieteni dezmembrați
singur plâng și doar stelele ascultă
cum adorm în lacrimi cum mor prin-lăuntru.

Singur
mă hrănesc cu mirajul propriei existențe...