Trec poarta veșniciei, spre lumea altor vieți,
Să văd cum naște clipa, cât moartea are preț,
M-am stins și cu apusul și-aprins în dimineți
Simțind călcâiul nopții și-al valului dispreț.

Într-un izvor de munte scriind, mi-am așternut
Cuvinte stropi de apă, cu gustul sfânt de Prut,
Și hoarde de fioruri al humelor cernut,
Îmi mangaiau eterul, cu-n cald nămol sărut.

Dintr-o Balada-o mare ,sărat-am recitat,
Și pletele-mi cărunte băteau pe țărmul meu,,
Simțeam abisul arid, absent și negustat
De nici o nemurire cu buze reci de zeu.

Într-o poiană verde las rădăcini adânc,
Și gust aroma vieții pe frunze de cristal,
Să văd lumina zilei cu zâmbetul de prunc
Și-atunci eternitatea, o simt un timp banal.

Renunț la nemurire, eu vreau să nasc din nou,
Să cresc un dor în mine și-o sete de iubită,
Vreau clipa când poetul într-un divin ecou,
Sărut-o gură dulce de zână adormită.