Unde seara se îngână cu noaptea și-i lasă liber întunericul
oamenii își închid porțile și pleacă obosiți,
aerul tare miroase a verde ori uscat,
dealurile alunecă și se pierd în pădurile de fag.

Tăceri nedeslușite bat la ferestre,
femeia-mi șoptește printre mângâieri rotunde
poezia dragostei îmblânzite,
semnul mâinilor care îmbrățișează trupul.

Noaptea scoate din adâncuri miresme,
fântânile se nasc pe sine și beau curcubeie,
gustul e-n steaua ce capătă culoare
și-n inima ta vorbește într-un alt limbaj.

Ne cuprindem unul într-altul prin cuvânt
cu bucurie geamănă în inimi plutind
cum peștii pe valuri albastre
își joacă argintul pe coaja apei.