Am luat un car de umbre din codrul de stejari,
Și un mănunchi de raze, de pe-un ram căzute,
Și-n brațe cu o cruce, uitată de Templari,
M-am ridicat pe fruntea tăcerii absolute.

M-așez la temelie și-n jurul meu clădesc,
Din fragedele umbre un schit fără sfârșit.
Nu are vârf , nici clopot de-aramă să jelesc,
Ci doar un loc de cruce pe cerul necerșit.

Trei lacrimi de-ale tale, iubită inserată,
Tăcute, învelite în palma mea de iarbă,
Le vărs într-o fântână, de piatră botezată,
Doar căzătoare stele din apa ta să soarbă.