C-un suflu de foc
voi înroși fierul până se topește.

Se vor aprinde verbele, vor arde-n cuvinte,
cenușa nepăsării se va depune,
pe zidul ridicat, rămas neterminat.

Nopțile mele vor fi ce nu sunt.

Lumina va umple golurile ivite,
și nervii au sub control trupul până la unghii,
se pun în mișcare stelele cerului
iar frunzele privesc din copaci.

Voi țese întunericul și se va destrăma,
va trece peste pietrele oarbe, tocite,
în drumu'-i anevoios ce nu se mai termină.

Lucrurile vor mușca lacom din mine,
mă vor cuprinde-n ele fără memorie,
de nu o să mă mai recunosc.

Vor muri zilele ceasului cu cheie,
ierburile vor transpira-n cântecul păsărilor,
în răsfațul soarelui la amiază.

Cruci se vor naște-n inima lemnului.

Nopțile vinului vor fi lungi,
se rotesc peste dealurile cu vii parfumate
de-mi voi bea licoarea din cupele sorții.

Voi furișa cuvintele-n cărți, se vor izbândi vise,
vor curge tristețile în poienile mierlei
dincolo de salcâmii poemelor.

Mă voi transpune în fructul târziu al gutuilor
de nimeni nu mă recunoaște-n fereastră.