am luat forma unui cuțit care făcea legea
printre cartierele mărginașe ale preistoriei

știam din ce în ce mai bine
cum tresar oamenii surprinși într-un somn împreună
buzele mele mișcându-se în fața lor adormită
ca un fel de limbaj minuscul
care zgâria pereții până la sânge
camerele mici
întunecate și blânde privind speriate tricoul de zale
care venea să le răstoarne lumea
printre lucruri

știam că zâmbetul meu și cafeaua lor de dimineață
tricoul meu și cărțile lor împrăștiate pe podea
nu se vor învinui niciodată
de cuțitul care a rămas încă
nevinovat în mâna mea