Ca umbre, albite în cânepie paloare,
Cu păr un bumbac, rar de secete-n fire,
Mișcând șovăielnic reala amintire,
Pășesc gânditori… cu mirări de stupoare.

Arar de pasaj pe trotuare prea lungi,
Împiedică mers de pasanți, tot grăbiți,
Ce n-au timp, de timp obosit, d-istoviți,
De-atât singuratic… lacrimi tenul în pungi.

Se opresc câteodată pierduți de orar
Și-n firul clepsidrei se anină de-un chip
Scrutind printre pleoape un bob de nisip…
Ce-l lua de pe un trup… pe-o faleză c-un far.

Plecând frunte în jos resemnează visare
Și agale se îndreaptă spre-o bancă din parc,
Ce odată-i fusese elanul, un arc…
Când dragoste, brusc, întrerupse așteptare.

Dar nu mai e banca, ce-o știe de mult
C-avea scrijelire din suflet de-un nume
Și acum pipăit, cu sfială de lume,
Nu-i simțul ce-a fost... lemnu-i plastic ocult.

Un fluier, deodată, în bătaie de-aripe,
E-un gri porumbel, ce se așază privindu-l
Cu cap într-o parte, cum și-l amintindu-l
Din când doi erau… cuplu-n șoapte-ciripe.

O lacrimă grea se prăvale-nspre alee
Și pasărea întinde din cioc, să o soarbă,
Lăsându-se atins în tremurarea, ca oarbă,
De-o palmă… ce-n zâmbet mângâie femeie.

Pe-un pervaz albit chip și-o colombă îs în fee.........
15.03.2014