în flori de poezie, luminoase
un suflet duc, ce-i de la mine-acela
iar mateloții lasă-n bernă vela
pe sub zvâcniri de inime frumoase

și nu am scris în nostru zvon nuvela
de din amurg ne vin uitate Coase
ce mi se-așază ca o Luntre-n oase,
întoarce Timpul veșnic manivela

de-Ajun nu vreau să fac un gest de frondă
ci ești doar un nimic ascuns de umbră
și-n zarea-ntreagă ești iar ipohondră

vedeam culori în amăgire sumbră
și trimiteam în aștri ochii, sondă
Noi, omenire, rămâneam în urmă