cu steaguri și pancarde pe care zeci de litere de mână
cereau căderi după căderi și majuscule
în locul lor
eu am fumat prima țigară din viața mea
afară printre ruine
cu un elicopter deasupra tuturor gândurilor
am tras adânc fumul în piept până când am simțit
viul transformându-se în cenușă
și pe tata gesticulând isteric să plec dracului
din mijlocul acelui război
necurat

m-a legat la ochi să nu văd o lume veche prăbușindu-se
și mi-a spus să mă las înghițit de fotoliu
să privesc ca un surdo-mut în ecranul mare al telecolorului
cum lumea devine lume
iar eu un viitor din ce în ce mai capabil
să sfârtece cu unghiile burta fotoliului
și să iasă afară ca un bărbat
nou-nouț

când am ieșit prea mult din numele meu
și am devenit un fel de astazi mediocru care scrie
lumea era deja îngrozitoare
de jur împrejurul meu se adunau tot mai mulți pereți
tot mai mulți oameni alegeau să cadă din imagine
golul devenea din ce în ce mai gol
gloanțele revoluționare din copilăria mea
se vindeau pe nimic în locuri publice
iar tata alerga dintr-un colț în celălalt al orașului
pentru o bucată de pâine neagră
fără conservanți

ca să pot evada cumva din libertatea aceasta asumată
am ales să colecționez femei și timbre
să fotografiez cerul senin din gura iubitei mele
și să devin tot mai neînsemnat
în ochii omului care m-a salvat de trecut
îngropându-mă de viu într-un fotoliu
din tinerețea lui