agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-12-25 | | toamna inundă orașul cu râuri de frunze și case își schimbă în roșu fațadele vechi sub ruguri de iederă mai înalte ca noi în cel mai înalt dintre turnuri un ceas s-a oprit cei mai mulți doar privim îngroziți către limbile lui numai ei disperați l-au pornit și a mers în sens invers un timp de atunci dorul umblă tăcut prin spitale au trecut săptămâna și luna de gardă ca un abur de pâine fierbinte pe străzi s-au sfârșit de atunci albul tinde spre gri sângeriu are tivul de toamnă mai sensibili developăm filmul subtitrat pe retină cu fosfor și nerv ochi telescopici dezgolesc inocenților piatra un resacul de gânduri sub tâmple șoptesc niciodată adio în timpane chitare departă capacul cutiilor black păpuși nefardate privindu-ne fix prin canale de sticlă și deasupra orașul în centru un dangăt de clopot claxoane nervoase și frunze de aur îngroapă amiaza sub fațadele vechi iedera se destramă înalt mușcăm din ciorchinele toamnei amar boabe vii cândva între patru pereți frumoșii nebuni striveau între dinți sămânța tăcerii atenți la spectacolul lumii formaseră cozi din nimic așteptării mult prea strânsă atunci în rotițele vieții ca o vulpe-n capcană rozându-și piciorul tăcerea creștea la sânu-i o mie de pui în stații cu muzica dată mai tare decibeli evadează prin ferestrele visului scurt și o mare de inimi se mută în stradă cum în mare un munte pentru că și noi am crezut pulsează lumina în candeli păsări desprinse de aripi își scriu te-iubesc-uri pe cer frunze oliv preiau din mesajele morții imagini alb negru se-mpletesc cu amarul din fum se clatină turnuri se tulbură ape undeva un daesh detonează o bombă în rafale se-nalță alt rug colectiv lumânări se înfing în memorii sub asediu din flăcări renasc salamandre în orașul cu cerul albastru firește pe centru copacii par triști mult prea triști când tinerii pleacă aș vrea să-l întorc ceasul rău să-l arunc împietrind minutarul la fix
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate