Eu sunt ochiul viziunii mele
ca un vierme de pământ.
Tu ești ochiul viziunii tale
ca o înecare-n sunt.
Vizuina dinților mi se retrage-n dinți
și dinții în carnea mea cea mai tare.
Rămâne limba cu care mă minți
și mă gândești mai mult și, chiar, mai mare.
Eu stau ca o strajă în fața lui însumi,
tu, însuți, ca un zid în fața lui însuți
Din translucid, o vedere, împungându-mi
sinele mă-nchide în gâtul meu de struț.
Pe tine, de peste tot, ar vrea
să te închidă în atunci
și tu te izgonești de sinea ta
și-n nervul viziunii mă arunci.
Și-atunci te alungi de tine, singur,
și vezi vederea lovindu-ți beregata
și mi te uit, ah!, și mi te uit în crângul
unghiei tăiate, mult prea din timp, de-a gata.