încep în fiecare zi psihoterapia cu iluzii
schimb puțin amintirea cu tine
am nevoie de un strop de nebunie
alt gen de uimire
ceva între divin și periculos
un fel de kinder cu surprize ceva
care să-mi împrumute sentimente noi

încerc să împac clipele să le conving
să-și facă iarăși loc între palmele noastre
e greu să trăiești cu atâtea buruieni perverse
sub piele cu tristețea plutind ca nufărul
pe ape învolburate

dau înapoi timpul până devine copil
o secundă vie îmi scapă printre degete
îmblânzește aerul crește în ghivece la ferestre
se revarsă până la difuz

nu mai caut fărâma de iubire lipsă
îmi construiesc o lume nouă
mică doar cât o piersică

mă cuibăresc în ea și aștept
să mă nasc din nou