un strop de artă-i ce doresc eu mie,
reda oglinzi în care Cerul cântă
sub luna vârcolaci de înspăimântă
în casa ei cu îngerii o mie

mă fac mai mic în sfera cea pământă
sub viața cea plăpândă și lumie
Copilul în memento-i o mumie
ce-n amintirii pixeli mi se zvântă

nu știu de tine unde ești și când
venită ori de nu-n aniversare
nu zahăr în cafeaua mea ci sare
să pui încet din ochii tăi plângând

cu un picior de lemn deja în groapă
sunt pe Ponton și mă îndrept spre Apă