... așa se întâmplă și în această nefericită dimineață,
de când mă știu nu cred să fi avut un loc al meu, de asta
până și somnul meu se poate spune că datorează ceva,
mereu mi-am pus la încercare carisma, vocea,
și-am cerut seara o pernă și dimineața o cafea,
am ocupat diverse canapele, fotolii extensibile, etc,
pe la prietenul meu bibliotecarul, pe la anticar acasă
pe la colegii de cenaclu, pe la lăutarii mei,
prin vagonul de muncitori unde lucra unchiul,
pe la iubite de ocazie unde plăteam in natură,
pe la oameni pe care abia-i cunoscusem, pe la rude
și când dormeam în gară sau în podul unei case,
în sediul teatrului îngrămădit de costume, recuzite,
sau sub cerul liber, îmi închipuiam totuși
că dorm tot pe o canapea sau un fotoliu extensibil ceva,
în geanta de umăr am mereu un schimb de haine,
un săpun, un deodorant, o carte cu poemele cuiva,
de asta cred că și în viața de apoi, când va fi
nu se va putea găsi un loc al meu și voi fi nevoit
să-mi folosesc carisma, vocea, să-l conving pe vreunul
să-i dorm pe canapea, dimineața să mă trezesc,
s-o iau de la capăt cum se întâmplă și în această
nefericită dimineață, e iulie, 28, soarele cerne perdeaua,
din macrame pe parchet sunt mici insule lucind calde.