de-a lungul
sau de-a latul vieții
câteodată norii acoperă cuvintele
vântul împrăștie idealurile nespuse
respirând agonic pe stânca unui timp nepăsător
rotunjind neputința după același șablon
știi tu oare cum se rătăcesc cuvintele
pe cursul firesc al zilei
la-ntâmplare alegi o formă de gând
o expui luminii ca pe-o marfă din import
îi trasezi apoi contur
pe care mergi
abandonând pe margini tot ce ți se pare nefericit
nu calci pe niciun sens
din când în când schimbi starea de agregare
umblând și prin celelalte gânduri
smulgi literele ca pe oasele vieții
ancorându-te-n mijlocul aparențelor
pe stâncile lor urci sau cobori
ca octavele dosite-n bemolii sufletului
la prima răsuflare
pândind să implozeze
totuși nu pierzi din vedere cuvântul
darul suprem este să-ți spună că exiști
să sădească-n brazdă răsad
ca tu să-i culegi rodul
chiar și când seceta transformă mugurii-ntr-un
legământ
conștient te ții de el
îmbrăcând fiecare gând în petale
pe ultima vertebră a vieții
fără de cuvinte ți se intonează imnul suveran
înflorind în existența ta sâmburi
în care cuvintele așteptă
să dospească-n poeme

28 decembrie 2015