. Plimbându-mă pe faleză - Nicolae Diaconescu – 200,9

Eram umbra fratelui meu
admiram tot ceea ce făcea el
picta, cânta la chitară, juca tenis
vorbea fluent cinci limbi străine
și mai ales concepea programe pentru calculator
Eu n-aveam niciuna din aceste calități
doar o inimă mare, mare

Într-o zi m-a rugat să-l reprezint, la o nuntă,
lipsea mai multe luni din țară
Am consimțit printr-o strîngere de mână
iar el mi-a zâmbit misterios

În duminica mult așteptată
m-am apropiat cu precauție
de prietena fratelui meu
o plăcusem întotdeauna
dar cum puteam să-i spun asta?

După un schimb amabil de replici
am invitat-o la dans
S-a încolăcit în jurul meu
căldura pământului, a soarelui, a mamei
m-a străbătut
Eram fericit, eram nefericit!

În mintea mea îi compuneam simfonii
poezii de dragoste
îi dedicam ode
În realitate
n-am fost în stare
să-i spun
cuvintele magice

Cum puteam să fac asta
fără să trădez?
Ne plimbam ținându-ne de mână
și uneori ne opream
privindu-ne în ochi

Când tensiunea a atins o cotă paroxistă
neștiind cum să despart
iubirea de trădare
am luat o decizie neașteptată
Am emigrat

Azi mă plimb
pe faleza Atlanticului
și privesc nostalgic în urmă
Mă întreb
de ce am gândit așa
Atunci?