Ea ascunde ceva, pe legea mea,
ascunde ceva important!
Când merge la piață și spune tuturor
că va cumpăra mere,
se va întoarce
numai cu mărar și ardei.
Și ni se face frică,
foarte frică,
fiindcă ea chiar ascunde ceva.
Când se apleacă ușor,
în mijlocul drumului,
vă privește așa, pe sub ochi
și vă spune că-și caută
cheile de la mașină,
rog să n-o credeți, caută altceva,
cel mai probabil, o pușcă.
Fugiți!
Când vă anunță la microfon
că pe 1 decembrie a sărbătorit
ziua națională a României,
fals!
A umblat prin pădurea Bucium
să culeagă zmeură
cu un bărbat în cămașă roșie.
E o prefăcută atunci când strigă:
Oamenii buni, n-am nimic,
absolut nimic;
Are !
Vinde ciorapi de lână
în piața centrală și înghite
bănuții de aur,
da, da!
Așa cum fac traficanții de droguri
ca sa scape de polițai.
Iar când vă spune că moare,
nu vă lăsați păcăliți,
minte!
Căci prea netedă
e pulpa piciorului ei,
prea i se zbate cruciulița la gât,
prea gălăgioși dinozaurii
de pe rochiță.
Și numai atunci, fiți atenți,
numai atunci când luna va cădea
cu totul în lunci,
la vreme de secerat,
săriți!
Cu hârlețe, topoare, cuțite și furci.
Luați-vă lămpi cu petrol,
făclii, provizii de alimente și apă
pentru câțiva ani.
Ne vom întoarce cu trofee și bani.
Și au pornit…

Într-un târziu,
cel mai mic și mai slab dintre toți
a strigat:
Nimic de văzut. O să ne râdă lumea!
Doar câteva panglici,
o botniță pentru tarzani,
o inimă de copil împăcat și o carte,
Minunea. …


(dulcele meu asasin, 2016)