Sap în noapte gropi pentru fluturi,
un praf de lumină le rămâne pe aripi,
aerul miroase a zbor ucis.
și tonalitățile de culoare se destramă.

Păstrez ca o fluturare prin stomac
semnul de iubire pe care-l dezmierd
și sufletul ca o cumpănă a fântânii
coboară pe pământ după flori.

Mai sucit decât mine, vântul
are-n adieri minunea că exist,
pe umeri port geometriile brațelor tale
ce aspiră la comorile de dincolo de buze.

Un ecou din alte lumi prins rătăcit,
mă rup de adîncuri ca o apă vie,
lângă tâmplă-mi bocește infinitul
și curge prin clipele de trădare a morții.

Nu mai sunt decât unghi ascuțit
cu vârful pe cadranul solar,
un altfel de calcul atât de abstract
încât înțelesul concret se ascunde.