Noaptea-i de veghe, o fură somnul,
urmele dispar de pe fața zăpezii,
tabloul e unul cu fluturi mari, argintii
ce cad jucăuși prin aerul curgător și el
ca apele nevăzute ale gândului
spre mările părăsite de țărmuri.

Iarna își așterne pe geam florile,
vântul plânge în fibra lemnului
cântă-n inimile-n care se-nfiripă dragostea.

Tăcerea-i presărată cu stele căzătoare,
toate ființele visează adânc și caută
binecuvântarea cu aghiasmă sfințită,
pământul respiră împăcat prin copaci.

Ninsorile aduc bucurii seducătoare
în care se scaldă sufletul imaculat,
prinde contur visul
ce-mi pune-n cuvinte nimbul
copilăriei din care am plecat.