e-atâta bucurie în faptul acesta real încât
renunț deseori la gând la cuvinte și
complet relaxat mă las legănat
în plutirea beatitudinii
e cea mai frumoasă și înaltă trăire de care
nu are parte nici dumnezeu pentru că el
nu-i muritor ca și mine
sunt fericit
fericirea asta nu poate fi egalată de nimeni
și de nimic pentru că nu-i minciună
o simt și cum să nu fiu corpul meu
e întruparea finită a spațiului infinit
ca el pe el să se simtă
între naștere și moarte viața e timp
eternitatea-i abstractă în mine-și găsește
bucuria de-a fi de la rotirea mitocondriei
în fiecare celulă a mea până la toți pașii de-i fac
îi place mult când pe vânt sau nu
ferit de ochii lumii cu mâinile-ntinse
cruce mă fac și cu ochii spre cer
ca într-un joc nevinovat de copil mă învârt...

am supt dintr-o țâță de mamă să pot să ajung
să mă bucur de viață
în trup ca laptele-n țâță timpul îl strâng
și-l voi lua cu mine-n pământ
mama pământ va fi pruncul flămând din mine
țâță preaplină lacom să sugă eternitatea captivă
mai roditor acum exuberant în forme
să mă redea vieții din nou...

......................................

de viața mea se va sfârși înainte de-a ta
și ca excursionistă doar de vei trece
pe la mormântul meu tu culege un fir de iarbă măcar
și sărută-l că tare mi-a fost dor
de atingerea buzelor tale...