eu până în sinea lui ca un obiect ascuțit
patul unde sunt desemnați muribunzii
și tu
poemul!

în dumnezeul meu care trăiește
toate lucrurile se zbat să-și supraviețuiască
prin obișnuință
devin mai mult decât simplități pe marginea prăpastiei
chiar și atunci când tac îngrozitor
cu un ochi deschis
și cu un ochi de furtună

în dumnezeul meu care moare eu trăiesc cel mai bine
pentru că sunt un poem
un bărbat poem
un pat poem
o femeie poem
și tot restul nefiresc de orb
al lumii