În mine-am învățat să strig,
De am genunchii la pământ,
Am învățat când ard de frig,
Să fac din mine un veșmânt,

Apoi am învățat să zbor,
Cu aripi albe iubitoare,
Și câteodată mai cobor,
Pe-o zi ce incă mă mai doare.

Și iarăși mă ridic mai sus,
Fără armură, fără spadă,
Și soarele când e apus,
Al cerului eu sunt arcadă.

Căci lângă mine am o stea,
Abia născută din poeme,
Când ochi-mi obosesc, e ea
Venita mea din altă vreme.

Dar câteodată-mi cade tristă,
E încă grea iubirea noastră,
Legată strâns într-o batistă,
Pusă-n odaie la fereastră.

Nu ne vedeam, nu ne-om atinge
Chiar dacă-i dragostea matură,
Nu v-om simți că iarna plănge,
Si nici sărutul ei pe gură.

Când viața asta furioasă,
Se va căi de-atâtea lacrimi,
Tu, așteptata mea frumoasă,
Vom fi in doi în prag de datini.