Scormonesc până-n adâncul unui poem de pe front
pe care-l rosteau soldații înainte de moarte
și nimeni nu-i asculta
pământul era căzut în somn.

În suflet viața se chinuia să reziste,
lucrurile îmbrăcau forme fantastice
și o lumină îi fulgera prin simțuri,
pe sub ochi li se perinda tot ce-au iubit,
teama se schimba în curaj
și fiecare lupta înadârjit.

Cu dumnezeu în gând erau nemuritori,
respirau prin cuvintele din poem,
nu ascultau niciun sunet.
În urechea lor moartea nu avea glas
și înaintau mereu prin infern,
nimeni nu-i putea opri.
Restul era problema urmașilor,
să stabilească cine a învins
în lupta de culise.