truismul despre munți îl învățasem,
cum se-adâncesc în cer de bună-voie
pe creste, sub zăpezi, purtând pe Noe
iar voie-bună-n mine cumpărasem

suit de probă-n morților canoe
în forul meu un ceas apoi furasem
cu tine carnea de mi-o torturasem,
dar patima din pieptul meu strigoi e

în rugă vrerea îmi cetățenisem
era odaia în parfum de iele
cum nicăieri de nu mai pomenisem

și ud de ziuă mult, de pân' la piele
simțirea parc-anume o gândisem
să sape-n pieptul unei acuarele