Așteptam să mă nasc dintr-o dată
într-o limbă vorbită de frunze
departe de coastele flexibile ale mamei
din care m-am desprins înainte de a păși
peste alte lucruri pe care le învăț.

Mușcam nemilos cu gura din timp,
cuvintele mi se păreau o hrană sfărâmicioasă
cu nervurile înfipte între dinți.
Vedeam lumina înclinată și dulce
cum se absoarbe brusc în trup
și se risipește prin oasele albe.

Ca un sunet verical se ridică
strigătul rupt de cuvinte, îndepărtatul ecou
sosit pe sub cerul de vis în stele,
să vadă de ce moartea vine pe sărite
la oamenii de pe pământ.