Vine toamna, vine iarna,
Vara apune din nou
Și, din negurile vremii,
Se ivește un an nou...

Se sărbatorește bine,
Cu șampanie, mâncăruri,
Însă cine poa' să știe
Ce alt timp se da din Ceruri?..

Fi-va bine, fi-va pace,
Fiecare speră-n suflet
Că întreaga noast' suflare
Va avea pe buze zâmbet.

Însă finele e-aproape!
Cel puțin așa e scris.
În Mult Prea-Sfințita Carte
Se arată-al nost' apus!

A fost scris să se întâmple.
Așa a vrut Dumnezeu.
Noi, Furnici pe-această lume,
Am ajuns să facem rău

Nouă și întregii firi.
Din dorința de mai mult
Vom ajunge la robii,
Noi, simple forme de lut...

O turmă și un păstor
Scrie acolo în carte.
Așa fi-va-n viitor.
Vom fi turma ce va paște

Mânați fiind de cine oare?
Și spre ce să fim mânați?
Este o mare-ntrebare:
În ce fel vom fi tratați?!..

Dumnezeu, Cel ce conduce
Astă lume ce se-ndreaptă
Spre dezastru, se va-ntoarce
Poate într-o zi și iartă

Păcatul primordial.
Și va fi poate și bine!
Fără teama de final
Care-acum la toți ne vine!

Cine știe ce va fi
Sau de Domnul are milă
De ai Săi sărmani copii
Care poate nu au vină!..

Poate că Adam și Eva
Au gustat fructul oprit
Și au aflat conștiința,
Domnul așa n-a dorit!

Căci în acest fel umanul
Poa' să fie ca eternul,
Poate să treacă limanul
Ca să dezlege misterul

Existenței sale simple
Și lipsita de vreun sens.
Are însă deci putere
De-a privi în Univers!

Poate Domnul va-nțelege
Că a avea conștiință
Și a cerca a purcede
Către-a firii cunoștință

Nu e rău, chiar dacă poate
Omul nu mai este simplu
Și încearcă sa socoate
Universul și motivul

Pentru care Creatorul
A făcut acest Pământ!
Poate El, Mântuitorul,
Va avea milă de prund!...