Nu ți-am cerut să mă ierți femeie,
în nicio împrejurare,
ți-am cerut doar să înțelegi,
să faci acel efort binevoitor, de inimă
prin care să rămân mereu ceea ce sunt
și nu o marionetă cu deprinderile schimbate.

Atunci cînd greșesc, să pot să mă judec singur
Dumnezeu să-mi primească numai căința
și voința de îndreptare înainte de pedeapsă.
Mă întorc întodeauna la tine cu bunele intenții,
cu dragostea care-mi înalță sufletul
și convingerea că asemeni îngerului păzitor
ce este tot timpul lumina din umbră
îmi pune-n pahar nectarul vieții
și-l beau odată cu seva buzelor tale
conturate-n ochi ca ideogramele cerești
semne de iubire sub tâmple.

Trupul ce-mi umple odaia cu parfumuri
aștept să-l zidesc ca un meșter Manole
în templul care zilnic se surpă
într-un vuiet de furtună și apă
prin care te zbați să treci mai departe.
Dar cine va primi această ofrandă
de sub piatra nuntită cu sânge
unde inima-ți plânge și se lasă cruzimii
iubindu-mi mâinile care o înconjoară cu noapte
și frigul iernii veșnice?