salvarea trecea cu o eșarfă agățată
în pâlpâiri cu nuanțe de bleu

cu buzele tremurânde prima ninsoare mă soma
să-mi pun pe frunte și umeri
măcar când merg pe strada asta
iarna
pași tăcuți
camera în care ne-am iubit se rotea
ca un sorb lăsând să se vadă
o clanță ca un deget pe buzele tale
am trecut prin pânzele de păianjen
și din tavan a căzut urma dopului de șampanie
pe care am zburat amândoi
prin cercul care prevestea perfecțiunea uitărilor simulate
ca un glonț trecut printr-o pița

a tăcut salvarea, eșarfa s-a stins
glonțul s-a retras în țeavă ca-ntr-o cochilie
așteptând să prindă muguri.