agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-01-27 | |
Umbra-i lată pe perete, molcom arde lumânarea,
Teiul vlăguit de iarnă scârțâie lugubru în noapte; Moșul Ene treaba-și face folosind viclene șoapte Ca să adoarmă tristul bard însă el privește zarea. În clepsidră timpul pică, fin nisip dus spre neant Luna-i firavă și ștearsă sub voal cenușiu de nori Iar fiind ceas târziu, ascunsă printre ațipite ciori Buha pe un ram își zice cântul aspru, deprimant. Se nasc țurțuri sub burlan, neaua cade de pe casă Un cotoi fuge speriat, vremea pare în schimbare; Cască într-un jilț poetul, și-a luat porția de visare Și pe ochi cu luciri negre grele pleoapele se lasă. Din al picotirii abis foșnet de aripi mari răzbate Și o făptură grațioasă la un geam deodată apare Cu păr galben inelat, chipul parcă rupt din soare Iar talia îi de zeitate ce asceți din minți ar scoate. Peste lunga cămășuță doar o mantie neagră are Prinsă cu șnurul subțire lăsând sânii voluptuoși Să fie lesne ghiciți dar se văd și umeri frumoși Când ea trece în odaie doar în haina de culcare. Și sorbind din ochi poetul îl mângâie pe obraz, Cu degetele fine, lungi ca aievea el s-o creadă Se îndoaie din mijloc, în brațe voind să-i șadă Iar bardul îi simte șoldul și trec clipe de extaz. Ce plăcut se umple odaia cu parfumul ei divin Și în ce ochi scânteietori el cu vrajă se imbată! Pe când mâna lui febrilă sânii sub cămașă cată Ea de brațe tari se prinde cu un feminin suspin. Alintând fără opreliști coapsa fierbinte și goală Înspre al lui Venus munte el se urcă fremătând; După lung sărut romantic, ea șăgalnic surâzând Cu gest lubric se oferă tandrului bărbat în poală. Pline de nezise doruri trupuri strâns împreunate Își găsesc comunul grai în imbold de desfătare… Dar deodat' stridentă în zori, a cocoșilor cântare Lasă în ochii treji de bard doar iluzii spulberate. Întristat el lăcrimează, n-are of-ul cui să-l spună Lumânarea îi doar un muc, în sobă e întunecime; Aprinzând o veche lampă caută refugiu în rime Și pe foaie înșiră visul completat de o minciună.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate