O mare de nisip cu maluri de apă
Îmi inundă înconjurul inimii.
Hotarele reabilitate termic de orgolii solare
Se târâie veninos întărindu-mi picioarele
Într-o sănătoasă depărtare.
Cineva mă arată cu degetul în gol
Ștergând praful de pe aerul atotștiutor:
„Sper că știi ce îmi transmiți!”
Mă sprijin pe ultimul său cuvânt
Și ajung noaptea în mijlocul fricii de timpuri pierdute.
Aprind scrisorile primite de la tine
Luminând susul treptat al scărilor.
Da! Mai există un etaj
Unde putem frământa aluatul curat!