Era o seară rece, dintr-o trecută vară,
Și incepu să ningă, pe coala așteptării,
Cuvintele departe se pregăteau să moară,
Și versul lor se stinse pe buza călimării.

Sunt șase luni de-atuncea, o veșnică baladă
Am scris pe chipul gheții ce arde între noi,
Eu am ascuns poetul, sunt Omul de Zăpadă,
Și port crăpat în gerul din mine, cifra doi.

Și-n altă viață poate,în altă cruciadă,
Mă voi găsi orbit, de-atâta rece alb,
Și langă o copilă din Omul de Zăpadă,
Se va trezi poetul, îmbrățișat și cald.