Ploile mărunte își sterg fruntea de nori,
straturi de ceață se ridică pe coridoarele cerului,
neliniștite formele de relief se țin strâns de mâini.
O muselină fină îmbracă orizontul dinamic
și se desfășoară peste umerii goi ai munților,
pădurile coboară odată cu apele învolburate
pe văi până-n spinarea dealurilor spre câmpiile de praf ale tăcerii.
Se umplu de visare pleoapele de rouă ale dimineților
unde păsările, cântăreți profesioniști exersează de zor
în mirabilul cor condus de privighetori și ciocârlii.
Luna mai în trăsuri de flori trece pe drumuri,
topește-n urmă miros amețitor de liliac și mărgăritar,
lumina, o regină ivită din cochilia soarelui
sărută pămăntul pe buzele uscate și negre
și lasă fluturii să-și serbeze singura zi
în care-l prind sub aripi, aburi de ierburi.
În inimi dorul mângâierii gleznelor subțiri
se-aprinde în atomii de dragoste ai sângelui
și mușcă din carnea moale a dorinței,
o dizolvă în libertatea simplă a cuvintelor
odată cu întemeierea unui imperiu-n amiază.
Se face seară-n suflet și crepuscul în priviri,
în stepa somnului freamătă caii vântului,
mantia întunericului mă acoperă de ploi
și-mi spală lanurile cu emoții de iubire.