Avea un nas cârn, și era subțire.
Cu câtă plăcere alerga pe nisip! Și intra în apă
și nu se speria niciodată.
Plutea prin apă ca-n elementul ei natural,
de parcă valurile ar fi purtat-o spre țărm
din depărtare aruncând-o încoace, nevinovată în spuma apei,
cu ochii deschiși spre lumină.
Atunci alerga cu valul pe nisip și râdea,
râs de copil în râsul ma(Ã)rii,
se ridica, udă, atât de mică
de părea să fi ieșit în acea clipă dintre vâlvele scoicii
și se -ndrepta spre uscat:
un dar al valurilor.

Îți amintești?
Povestește-mi despre câte sunt pe fundul ma(Ã)rii.
Spune-mi, spune-mi, o rugai.
Nu-și amintea de nimic.
Și râzând intra din nou în apă
și se culca supusă pe valuri.

Traducere Petre Stoica