poate de la ploaie mă mint cu capul în nisip
atât de mari încât pe strada ta iubito
aud trecătorii spre nimic șușotind complice:
uite niște amintiri care umblă singure
iar uneori câte un copil neatent
trece prin mine alergând cu ceva dinlăuntrul meu
visurile însă mi-au rămas mici mici
oricât de mult m-am străduit să dorm încontinuu
să le păstrez parfumul tău încă o veșnicie
sunt atât de mici draga mea și de-atâta strânsoare
sufletul mi-l împinge spre ieșire
care ieșire doctore întreb psihologul
pierdut și el cumva prin visurile mele mici
nu știu prietene cred că te-ai născut când ar fi trebuit să mori
și ai trăit invers
dar am o veste bună:
vei renaște de câte ori vei muri

noapte bună iubito