Plânși cu lacrimi, ochii ei strălucitori
mai curați decât roua florilor în diminețile soarelui
se repetă-n fiecare zi obișnuită
rămân albaștri.

Ei vin tot mai des până-n zborul păsărilor
cum cuvintele se despart de vorbele șoptite
și-i cântă-n inimă o melodie necunoscută
mai înțeleasă decât scopul unui sinucigaș.

Când moartea se va consemna pe o cruce
și timpul se va topi în altul mai prietenos,
rămâne sclipirea acelor ochi ademenitori și vii
prin care nimeni nu va mai trece.

Lor le dăruiesc acest nimb al dragostei imaculate.