propria-mi umbră
iese pe fereastra
de la etajul unu;
cu migala privirii
o petrec
până dincolo de bloc;
n-o să se mai plictisească,
căci va regăsi,
în sfârșit,
umbra trupului tău,
gri, conturat
în aerul rece-încremenit,
laolaltă cu spiritele create de lună,
mătrăgună
preabună