Umbre de fantome fâlfâie prin castel.

Trec dintr-o cameră într-alta cu volte
de aer în mișcare.

Ușile se deschid singure și se aude
cum prind putere.

Pereți par a fi liniștiți.

Simt cum noaptea se curbează, cum se stinge.

Stelele își îngroapă-n bolta cerului colțurile
fiecare-și ocupă locul în constelația veche.

Se plimbă tăcerea prin gânduri
luna le grăbește.

De lumina lor m-ar găsi împreună cu tine
ar fi o minune.

Noaptea a junsă pe buza rece a izvoarelor
se crapă sub greutatea dimineții,
soarele dă din vâsle să sosească
de dincolo de mări.