Ce noapte abisală s-a pogorât peste sat
în bezna cavernoasă glasul vesperelor
turuie în neștire
semn că a mai rămas cineva în viață
alături de ele ploaia
își deapănă uvertura cu inflexiuni de coasă
șuvoaiele ce se revarsă din scocuri și burlane
par armate ce încalcă frontieră după frontieră
pregătind asaltul final în răpăit de tobe
și de la atâta ploaie îmi pare
c-acoperișul lumii s-a năruit.