Privește iubito pe fereastra mea
Cum arde ceru-albastru din odaie,
Și asteptarea în neagra-i catifea,
Îmi mistuie iubirea-n albe straie.

În noaptea asta-s stele cazătoare,
Le prind cu palmele înduioșate,
Și-ncet pe perna ta din întâmplare ,
Își sting-a lor dorințe-ngândurate.

Mă-ntreabă luna cât pot să iubesc,
Eu îi răspund, cu soarele pe frunte,
Ea e biserica în care mă zidesc,
Când dorurile mele-mi bat cărunte.

Copila mea, când dorul din cupole,
În poala temeliei îți va plânge,
De vei striga, tu, meștere Manole,
Eu voi ieși din zidul ce mă strânge.

Dorita mea, Îți port etern icoana,
Din alte vieți se naște-a mea iubire,
Eu vreau să fiu Manole și tu Ana,
Să-mpiedicăm a noastră năruire.