spre înapoi erau doar pixeli de o poză,
se vinde duhul praf la prăvălie
nu-l vreau pe tot, să-mi taie o felie
s-o am în bulucirea de artroză.
copac stricat de uscăciune-n glie,
testamentar e-n ultima lui proză;
dar din străfunduri mai răsare-o roză
în apa vremii ce-i puțin călie.
divinitatea-nțarcă iar umanul
cu lapte de la mame surogat,
ci pun pe mine babelor sumanul.
ci iar c-o încă clipă sunt bogat
să-mi fie de izbeliște tot anul;
așa demiurgia am rugat