Măria sa, un Domn de stâncă spartă
sub Ceruri pline mult dumnezeiește
în Cartea veșnică tăceri grăiește
ci aflu-acolo trupului tău hartă.
minune-a fi în tine de crăiește
mă-njură-ncet, apoi încet mă iartă
nu vreau cu tine-mbelșugări de soartă
de cearta între noi ne biruiește.
încet de multe vorbe îmi e foame
se pârguiesc încet tăceri de lup
iar Muntele-i încărunțit pe coame.
din tine zbor, cu-ncetul de erup
îmi șterg doar de pe suflet crude scame,
încet invoc să mă întorc în trup