Spune-mi când mi-ai simțit ultima oară sufletul?
Ai văzut cu câtă disperare se zbate să ramână în picioare?
I-ai auzit geamatul surd de toate necuvintele care au rămas acolo?

***

Mă întorc iar și iar în același oraș,
Același loc bine știut în care ne-am cunoscut,
La aceeași bancă scrijelită,
Plină de semnele iubirii noastre
Care și acum se mai țin de mână
Pe un cadru de metal oxidat.

Acolo s-au ascuns vorbele tale
Care mă cheamă pentru a mă sprijini în brațele lor,
Îmi umplu limba de cioburi,
Îmi țes funii de șoapte și stele
Și mi se-ncolăcesc de gât anulând distanța dintre noi.

Tu taci,
Iar sub greutatea abisului dintre noi,
Privirea ta respiră de parcă ar avea doar un plămân
Ș-acela ofilit,
Intoxicat de atingerea mângâierii mele.