Un om în meditație
copleșit de propria intuiție,
în mușchii cărnii își caută puterea,
respiră cu ei de sub pielea galbenă,
umple pieptul cu tăcerea din cuvinte
și mierea din ele curge-n poeme .

Morile râului oprite de nedumerire
până la venirea femeii de ploaie
călare pe caii de nori ai câmpiei aburinde
fac din așteptare o tandră atingere a luminii
și-i simt mâinile din umeri cum se zidesc
în pereți ca într-un schit pe apă.

Lăsați măcinișul proaspăt pentru mai târziu
în sacii timpului încărcați în carele nopții!
Morarul a venit mai către seară,
neliniștit de vorbele auzite în jur
împarte la fiecare câte un zâmbet vioi
și ochii lui se pierd în pacea mai tainică decât ei.